Peste 36% dintre persoanele evaluate în cadrul unui studiu-pilot observaţional nu știau că suferă de dislipidemie. Dintre cele diagnosticate cu această afecţiune, aproape 12% nu se tratau pentru ea.
Actul normativ are ca obiective protejarea sănătății împotriva efectelor adverse ale contaminării apei destinate consumului uman, prin asigurarea calității şi îmbunătățirea accesului la apă potabilă.
De la începutul anilor ’90 s-a sugerat și, ulterior, confirmat prin diverse studii că 85% dintre cazurile de AVC pot fi prevenite. Managementul accidentului vascular cerebral se bazează în primul rând pe prevenţia acestuia.
În prezent se află în dezbatere o propunere legislativă pentru implementarea programului naţional de suport pentru pacienţi, „Stop abuzurilor în spitale - Legea Alexandra”.
În lipsa unor formatori experimentaţi, nu văd decât trei surse posibile de dezvoltare a unei noi competenţe – și aici mă refer la orice competenţă.
Salariul şi celelalte drepturi ale personalului CNAS se vor stabili „la nivelul maxim de salarizare aflat în plată aferent funcțiilor din cadrul aparatului de lucru al Guvernului”, prevede legea.
Conducerea Salvamont România solicită o întâlnire de lucru cu factorii decidenți din Guvernul României, „pentru a putea debloca aceasta situație”.
Subiectul eutanasiei este foarte delicat și cu multe implicaţii, nu doar medicale. De aceea am să încerc să prezint doar câteva idei actualizate, fără a avea pretenţia de a fi exhaustiv.
A apărut la Editura Printech o amplă lucrare de interes atât pentru farmaciști, cât și pentru medici: „Teste de legislaţie medico-farmaceutică pentru examene și concursuri”.
Din ce în ce mai mulţi pacienţi se consideră victime ale unor cazuri de malpraxis. De partea cealaltă, sunt și medici care nu mai doresc să facă gărzi, invocând riscuri majore din punct de vedere profesional.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat completările la Legea privind reforma în sănătate, cu reglementări de gestionare a medicamentelor expirate sau nefolosite.
Investigaţii suplimentare au descoperit că toate restaurantele din Austria în care s-au înregistrat cazuri de infectare au folosit kebab importat din Polonia.
Federația „Solidaritatea Sanitară” și Federația Sanitas au participat, pe 9 august, la analiza proiectului de lege a salarizării, realizat de către cele două organizații sindicale reprezentative împreună cu Ministerul Sănătății.
Agenția Națională a Medicamentului prezintă noi informații despre un document explicativ al EMA referitor la utilizarea inteligenței artificiale pe parcursul ciclului de viață al medicamentelor.
Duma de Stat a Rusiei (camera inferioară a parlamentului rus ) a adoptat pe 14 iulie o lege care interzice operațiile de schimbare de sex şi, în special, adoptarea copiilor de către persoanele transsexuale.
Ziua Mondială a Ciocolatei este marcată la 7 iulie, prilej cu care aducem în atenția dumneavoastră beneficiile pentru sănătate pe care le are acest „dulce”.
Asiguraţii vor avea dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav de până la 12 ani, conform unei legi promulgate, joi, de Preşedintele Klaus Iohannis.
Textul propus în iunie 2022 de Comisia Europeană prevede reducerea la jumătate, până în 2030, a utilizării pesticidelor chimice în UE, comparativ cu perioada 2015-2017.
Elaborarea și implementarea unei legi a malpraxisului medical reprezintă un act de mare complexitate socială.
În ţările cu sisteme medicale performante au fost implementate, în ultimii 20 de ani, modele de soluţionare extrajudiciară a reclamaţiilor pentru malpraxis.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe